O femeie in varsta de 49 de ani din comuna Ungureni a ajuns in stare foarte grava la spital, dupa ce a fost victima unui accident rutier, produs, aseara, pe raza localitatii.
Aceasta a fost lovita de o masina in timp ce traversa strada prin loc nepermis si fara sa se asigure. Soferul, un barbat de 54 de ani nu a avut timp sa o evite. Femeia ranita in accident a fost investigata in Unitatea de Primiri Urgente. Soferul nu se afla sub influenta alcoolului. In cauza s-a intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.
Femeia a ramas internata in spital si va avea nevoie de o perioada indelungata de recuperare.