Premiul National de Poezie Mihai Eminescu- Opera Omnia pentru anul 2017 a fost acordat poetului Aurel Pantea.
Castigatorul a fost anuntat, aseara, in cadrul Galei de decernare a Premiului National de Poezie, trofeul fiindu-i inmanat de primarul Catalin Flutur. Pentru acest premiu au fost nominalizati sapte poeti, respectiv: Aurel Pantea, Nora Iuga, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Marta Petreu si Liviu Ioan Stoiciu. Juriul a ales ca Aurel Pantea sa fie laureatul celui de-al 27-lea Premiu National de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia, acordat la Botosani pentru anul 2017.
Alaturi de trofeu si premiul in bani, Aurel Pantea a primit si titlul de cetatean de onoare al municipiului Botosani. Poetul si criticul literar Aurel Pantea s-a nascut pe 10 martie 1952 in localitatea Chetani din judetul Mures, debutand ca poet in 1980 cu volumul „Casa cu retori”. El este absolvent al Facultatii de Filologie a Universitatii „Babes- Bolyai” din Cluj.
Gala de aseara s-a incheiat cu un recital al lui Nicu Alifantis. Pantea, care este si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, este conferentiar universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia si redactor sef al unei reviste culturale. A publicat numeroase volume de poezie, dar si volume de critica literara, cu care a obtinut numeroase premii si distinctii.