La nastere cantareau 1 kilogram si un pic, iar acum sunt niste voinici veseli si sanatosi. Vorbim despre mai multi copii din Botosani, nascuti prematur, care au fost chemati astazi la un eveniment dedicat lor.
La sectia de obstetrica si ginecologie a Spitalului Judetean de Urgenta s-a marcat Ziua Internationala a copilului prematur.
Pentru a ajunge sa fie sanatosi si sa se bucure de o viata normala, copiii nascuti prematur au nevoie de o ingrijire speciala si au petrecut mai mult timp in spital pana cand sa ajunga sa fie ca orice bebelus care se naste la termen.
Sansa la viata a acestor prunci se datoreaza tehnologiei. Mamicile se uita acum cu mare bucurie la micutii pe care i-au nascut inainte de termen. Mamele au multumit echipei medicale pentru ca le-au salvat bebelusii.
Cadrele medicale de la sectia de obstetrica si ginecologie le-au oferit copiilor cadouri si le-au pregatit si un tort.
La maternitatea din Botosani, in primele zece luni din 2017, s-au nascut 211 copii prematuri.