Lipsa de experienta la volan si-a spus cuvantul in cazul unui bunic de 87 de ani din judetul Botosani.
Batranul conducea un autoturism pe un drum national si in timp ce incerca sa faca o manevra de mers inapoi s-a izbit intr-un autoturism oprit in spatele sau.
Cand l-au luat la intrebari, oamenii legii au aflat ca bunicul nu are permis de conducere si i- au facut dosar penal. Desi nu avea permis de conducere, bunicul de 87 de ani s-a urcat bine mersi la volan. Nu s-a gandit ca poate fi prins de politisti. In timp ce efectua manevra de mers inapoi s-a izbit intr-o masina oprita si a ajuns sa fie luat la intrebari de politisti prilej cu care oamenii legii au aflat ca batranul nu a avut in viata lui permis de conducere. La polul opus, un tanar de 30 de ani s-a urcat la volan desi avea permisul de conducere suspendat din luna februarie. Si acesta s-a ales cu dosar penal.