Cand se va împarti bugetul la începutul anului viitor, presedintele Consiliului Judetean, Costica Macaleti, va veni cu o propunere mai putin obisnuita. Bani mai putini pentru unitatile administrativ- teritoriale pentru întretinere si repararea drumurilor comunale. El sustine ca drumurile comunale arata mult mai bine decat cele judetene care sunt pline de gropi. Din acest motiv va propune ca o parte din fonduri sa fie directionate pentru drumurile judetene. Banii pentru drumurile comunale sunt impartiti prin hotararea consilierilor judeteni. In ceea ce priveste drumul national Botosani-Târgu Frumos, desi în bugetul de stat pe anul urmator înca nu au fost prinsi bani pentru reabilitarea si modernizarea acestuia, presedintele CJ este convins ca în 2018 vor începe lucrarile la acest drum. Seful Consiliului Judetean a precizat ca parlamentarii PSD vor veni cu un amendament prin care vor solicita alocarea fondurilor necesare pentru realizarea investitiei. Macaleti nu cunoaste motivul pentru care sumele nu au fost prinse de la bun început în bugetul pe anul viitor. Insa a spus ca va sustine parlamentarii liberali care au depus un amendament prin care vor cere bani pentru drumul national Botosani- Târgu Frumos si pentru Teatrul M. Eminescu.