Perchezitii de amploare la Botosani.
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au efectuat, astazi dimineata, perchezitii in biroul prim- procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani, Raluca Stancescu, dar si la locuinta acesteia din municipiul Botosani.
Concomitent s-au facut descinderi si la Inspectoratul Judetean de Politie Botosani.
Raluca Stancescu a fost ridicata de procurori de la domiciliu si, impreuna cu acestia, au mers la sediul parchetului, pentru ca prim-procurorul sa asiste la perchezitie.
In paralel anchetatorii au iesit cu mai multe documente si din sediul Inspectoratului Judetean de Politie fiind perchezitionate trei birouri ale politistilor. De asemenea, perchezitiile au vizat si locuintele a doi politisti.
Potrivt anchetatorilor, perchezitiile vizeaza fapte de coruptie comise in perioada 2015-2016.
Ofiterii DNA si jandarmii au stat stat aproape patru ore in biroul prim procurorului, dupa care au iesit impreuna cu Raluca Stancescu care a fost dusa la audieri. Sapte perchezitii s-au facut, astazi, la Botosani, din care patru la sediile unor institutii publice, restul reprezentand domiciliile unor persoane fizice.
In cauza, procurorii DNA au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei.