Situatie incredibila la nivelul judetului Botosani.
Desi iarna bate la usa, Directia de Drumuri Judetene si Poduri Botosani nu a incheiat, deocamdata, un contract multianual de deszapezire pe cele patru baze operationale cu niciun operator de profil.
Acestia spera sa rezolve situatia in 14 zile, cu conditia sa nu exista nicio contestatie la licitatia organizata in acest sens.
Problema a fost discutata, astazi, in cadrul sedintei de Colegiu Prefectural cand directorul de la Drumuri Judetene a dat asigurari ca nu vor fi probleme in privinta lucrarilor de deszapezire, institutia avand si utilaje proprii cu care sa intervina in situatii de urgenta, pana la incheierea formalitatilor. Dupa cum spun cei responsabili problema de la Drumuri Judenete e pe cale de a fi rezolvata. In schimb, Sectia Drumuri Nationale detine in cele cinci baze 1.800 de tone de sare si de nisip la care se adauga 32 de tone de clorura de calciu. Pentru interventia la deszapezire in cazul celor 398 de kilometri de drum national vor fi folosite atat utilajele proprii ale sectiei, cat si pe cele ale firmei contractate,Transporturi Auto. Primariile vor interveni la deszapezire cu utilaje proprii sau contractate, fiind in desfasurare completarea stocurilor de material antiderapant. Urban Serv se va ocupa de deszapezire in municipiul Botosani, avand pregatite atat cantitatile de material antiderapant, cat si utilaje pentru interventii pe strazile si trotuarele din municipiu. Pregatiti se declara si responsabilii Directiei de Servicii Publice Dorohoi care, la data vizitei prefectului, faceau probe utilajelor de deszapezire.
Vizitele in unitatile administrativ- teritorial pe aceasta tema vor continua si in urmatoarea perioada.