Canicula revine cu temperaturi de peste 30 de grade, anunta meteorologii.
In acest context medicii au mai multe recomandari pentru persoanele care sunt nevoite sa iasa din casa, dar si pentru cele care sufera de anumite afectiuni.
Atunci cand este extrem de cald, doctorii ne recomanda sa bem de doua ori mai multa apa ca intr-o zi normala.
Daca este absolut necesar sa ne expunem la soare intre orele amiezii trebuie sa folosim o tinuta adecvata: palarii de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise.
Sa evitam consumul de alcool si cafea, si sa ne racorim cu sucuri naturale. Caldura excesiva este greu de indurat si de catre o persoana care nu are probleme de sanatate.
Lucrurile se complica pentru bolnavii cu afectiuni cronice cum sunt cei cu boli cardiovasculare.
Acestia trebuie sa ia masuri suplimentare de siguranta si sa respecte strict recomandarile medicilor. Epuizarea cauzata de canicula apare dupa cateva zile de calduri excesive si se manifesta prin somnolenta, senzatia de slabiciune si oboseala, somn agitat sau insomnie. Aceste stari pot fi combatute prin odihna in locuri racoroase, consumul de lichide, insa daca simptomele continua, trebuie solicitat ajutorul medicului.