Casa memoriala Mihai Eminescu a fost renovata recent, muzeografii si constructorii icnercand sa o readuca la forma initiala.
În 1924, casa copilariei lui Eminesc, nelocuita ani de zile, ajunsese o ruina. În 1940 este inaugurat la Ipotesti primul muzeu memorial, înfiintat în casa reconstruita în 1934 pe acelasi loc. Întrucât nu respecta structura originalului, casa-muzeu este darâmata, iar în 1979 se inaugureaza o alta, reconstruita pe vechea fundatie a casei Eminovicestilor. Începând cu anul 2000, finisajul exterior si interior al casei, mobilierul expus – parte original, parte provenind din a doua jumatate a secolului al XIX-lea – reînvie atmosfera celor treizeci de ani (1848-1878) în care familia poetului a locuit la Ipotesti, în casa construita de caminar odata cu mutarea definitiva la mosia din sat. Autoritatile au alocat o suma importanta de bani pentru reabilitarea casei Memoriale a lui Mihai Eminescu. Aceste reablitari au ajuns la final iar acum casa parinteasca a marelui poet Mihai Eminescu, a imbracat o haina noua.
S-au facut lucrari si la trotuare pentru a capta apele meteorice. S-a reamenajat si spatiul muzeal iar Casa Memoriala este deschisa vizitatorilor. Pentru aceaste investitii au fost alocati 130 de mii de lei din care s-au cheltuit 94 de mii de lei. Lucrarile de reablitare la Casa Memoriala s-au derulat pe o perioada de aproximativ doua luni.