Dupa Laurentiu Bus, un alt jucator s-a
despartit de FC Botosani.
Este vorba de mijlocasul Mihai Bordeianu care a semnat cu CFR Cluj pe o perioada de trei ani.
FC Botosani si CFR Cluj au ajuns la un acord pentru transfer, iar suma pe care liderul Ligii 1 o va plati pentru Bordeianu se ridica la 100.000 de euro.
In varsta de 26 de ani, Bordeianu este mijlocas central si a fost titular de drept la FC Botosani, unde a evoluat din 2014, cand fusese adus de la FCM Dorohoi. In acest sezon, fotbalistul a bifat 18 de partide in tricoul botosanenilor si a reusit un gol.
In schimb, conducerea FC Botosani i-a anuntat pe atacantii Alexandru Tarnovan si Robert Elek ca nu mai intra in planurile echipei.
Cei doi jucatori isi vor rezilia pe cale amiabila contractele cu gruparea locala.
Acestia vor putea semna din postura de jucatori liberi de contract cu alte formatii.

Vor sta in tribuna la meciurile cu Steaua

Vlad Achim, Catalin Golofca si Olimpiu Morutan, fotablisti imprumutati de FCSB la Botosani, au o clauza impusa de Gigi Becali prin care nu vor putea evolua contra Stelei in cazul in care cele doua echipe se vor duela in play-off. La fel ca Achim si Golofca, nici Olimpiu Morutan, jucator care recent a semnat cu FCSB, dar a fost lasat sa joace la Botosani pana in vara, nu va putea juca contra echipei antrenata de Nicolae Dica. Costel Enache a spus, in schimb, ca cel mai important este ca FC Botosani sa prinda play-off-ul. Vlad Achim a fost imprumutat de Steaua la FC Botosani pe o perioada de un an jumatate.