Ultimul meci al etapei a opta din play-out, ACS Poli Timisoara – FC Botosani, s-a incheiat 1- 1. Banatenii au deschis scortul prin Cinu si au fost egalati cu 15 minute inainte de final prin Golofca.
Prima sansa de gol le-a apartinut oaspetilor. Bordeianu a sutat putin peste poarta din lovitura libera, in minutul 33. Peste doar cinci minute, Cinu a deschis scorul, cu o lovitura de cap, dupa cornerul executat excelent de Fucek.
Croatul a avut ultima ocazie importanta inainte de pauza, dar a fost blocat de Cobrea.
In minutul 64, Bordeianu si-a mai incercat o data sutul, si de aceasta data fara succes.
FC Botosani a reusit sa egaleze prin Golofca, aflat la al optulea gol stagional, in minutul 75, dupa o pasa excelenta a lui Lorand Fulop.
Ungurusan, in minutul 87, si Popovici, in prelungiri, au trecut pe langa golul victoriei, dar partida s-a incheiat 1-1.

Orice greseala se plateste

Leo Grozavu si-a felicitat baietii pentru modul cum au revenit in a doua repriza si au reusit egalarea. Tehnicianul a spus ca echipa pe care o antreneaza merita sa castige partida cu ACS Poli Timisoara. A fost un rezultat echitabil, in opinia celor de la Botosani care s-au intors acasa cu un punct de la Timisoara.
De cealalta parte, Ionut Popa s-a aratat dezamagit de faptul ca elevii sai au fost egalati pe finalul partidei. In urma remizei, FC Botosani ramane pe locul al patrulea in play-out, cu 26 de puncte, iar ACS Poli Timisoara se afla o pozitie mai jos, cu 22 de puncte.