Toate chiriile pentru locuintele ANL din municipiul Botosani vor fi recalculate la inceput de an. Locativa a solicitat in luna decembrie chiriasilor sa aduca documentele necesare pentru recalcularea chiriilor.
Sumele pe care acestia vor trebui sa le plateasca se modifica doar daca li s-au modificat veniturile sau s-a schimbat numarul persoanelor care stau in locuinta.
Potrivit legislatiei, care a fost modificata anul trecut, cuantumul chiriilor construite prin Agentia Nationala pentru Locuinte se stabileste anual.

 

Descoperire macabra

Descoperire macabra intr-o locuinta din orasul Flamanzi. Un barbat de 39 de ani a fost gasit fara suflare de catre rude.
Acestea au solicitat sprijinul cadrelor medicale, iar o ambulanta s-a deplasat la locul cu pricina. S-au incercat manevre de resuscitare, dar din nefericire nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvat.
Barbatul nu era cunoscut cu boli cronice, insa nici nu prezenta urme de violenta la primele examinari. Politistii au deschis un dosar pentru moarte suspecta.

 

Ziua cu mai putini platitori

Numarul botosanenilor care au venit, astazi dimineata, la Directia de Impozite si Taxe Locale pentru a-si achita darile catre bugetul local a fost mai redus fata de ceea ce a fost joi, in prima zi lucratoare pentru Directie.
Potrivit lui Dumitru Neamtu, directorul adjunct al unitatii, vineri, pana la ora 10:30, au achitat taxele si impozitele 391 de contribuabili, fata de 696 cati au fost pana la aceeasi ora, in ziua precedenta.
Botosanenii care nu doresc sa stea la coada pentru a plati la ghiseu au posibilitatea de a achita darile si electronic.
Cei care platesc taxele si impozitele locale pana la data de 31 martie primesc o bonificatie de 10%.

 

Violator recidivist, trimis dupa gratii

Barbatul din judetul Botosani, care a fost eliberat din penitenciar unde fusese inchis pentru viol si care a incercat sa violeze din nou a fost arestat preventiv.
Judecatorii au emis un mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile pe numele individului de 42 de ani acuzat de tentativa de viol si violare de domiciliu.
Barbatul a ajuns din nou dupa gratii, dupa ce a intrat in casa unei batrane si a vrut sa o violeze.