Comerciantii dn hala de carne, din Piata Centrala au ramas, astazi dimineata, fara apa la robinete.
Alimentarea cu apa in aceasta locatie a fost sistata ca urmare a aparitiei unei avarii la o conducta de alimentare cu apa de pe Pietonalul Transilvaniei.
Echipele de interventie ale societatii Nova Apaserv au ajuns la locul cu pricina pentru remedierea avariei.

 

Criminala, vrea in libertate

O femeie din Botosani care a fost condamnata la 25 de ani de inchisoare pentru omor deosebit de grav si profanare de cadavre, dupa ce si-a ucis mama, iar apoi i-a transat cadavrul, cere revizuirea sentintei prin care a fost trimisa dupa gratii.
Inchisa intr-o unitate de detentie pentru femei, aceasta s-a adresat cu o cerere Tribunalului Botosani.
Judecatorii urmeaza sa analizeze motivele invocate de femeia incarcerata de aproape sase ani care a mai invocat pana acum afectiuni medicale, insa nu a reusit sa obtina intreruperea pedepsei.
Crima s-a produs in ianuarie 2012, cand aceasta si-ar fi ucis mama cu cu 20 de lovituri de cutit, iar apoi i-a transat cadavrul, fragmente din corpul man fiind gasite ulterior la subsolul blocului, dar si la marginea municipiului Botosani.

 

Profanatori trimisi in judecata

Cei patru tineri care au distrus si vandalizat mai multe morminte si monumente funerare din Cimitirul „Eternitatea” au fost trimisi in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Botosani. Acestia sunt acuzati de profanare de morminte.
Faptele s-au petrecut in septembrie, cand 29 de morminte din cimitirul „Eternitatea” au fost vandalizate, iar 120 de pietre funerare ale soldatilor sovietici au fost culcate la pamant. Identificati in scurt timp de politisti, tinerii au dat vina pe bautura. Cei patru au sustinut ca in noaptea cu pricina ar fi baut peste masura, dupa care au mers in cimitir, unde au provocat distrugerile.
Schimbare in educatie

Din ianuarie se schimba modalitatea de virare a fondurilor pentru salariile angajatilor din sistemul de invatamant. Daca pana acum drepturile salariale asigurate de Ministerul Educatiei se achitau prin intermediul primariilor, incepand cu anul 2018 acestea se vor plati prin intermediul Inspectoratelor Scolare.
Administratiile publice locale vor trebui sa asigure in continuare fonduri de la bugetul local pentru plata cheltuielilor cu utilitatile din unitatile scolare.